Pentru analiza precisă, sigură și fiabilă a carbonului (C), sulfului (S) și hidrogenului (H) în matrici predominant organice, cum ar fi solurile, deșeurile, lemnul, țițeiul, cărbunele sau cocsul, ELTRA vă oferă analizorul de combustie ELEMENTRAC CHS-r cu detecție IR. Analizorul CHS-r cu până la 3 celule cu infraroșu este proiectat pentru determinarea carbonului și sulfului pe un domeniu larg de concentrații. Dispune de un cuptor rezistiv cu tub ceramic, care funcționează într-un interval de la 600 °C la 1550 °C. Analizorul CHS-r îndeplinește și depășește cerințele tuturor standardelor comune ASTM, DIN, EN sau ISO pentru analiza elementală.
ID-ul probei este conectat în software și greutatea este transferată automat (vezi pasul 2).
50 până la 500 mg sunt volume de probă tipice pentru analiza carbonului și sulfului. Proba este așezată direct pe o nacelă (Inconel sau ceramică) și analizată fără adaos de acceleratori de reacție.
Proba se plasează în fața deschiderii cuptorului și se pornește măsurarea din soft. Ulterior obturatorul se deschide, iar materialul poate fi introdus în cuptorul fierbinte. În același timp, software-ul ELEMENTS înregistrează continuu valorile măsurate în timpul combustiei. Închiderea cuptorului în timpul măsurării este opțională și poate îmbunătăți reproductibilitatea.
După 60 până la 240 secunde de la inițierea analizei, valorile concentrațiilor de carbon și sulf sunt disponibile sub formă de raport sau prin LIMS. În funcție de configurația selectată, rezultatele sunt disponibile pentru fiecare probă în parte.
Analizorul ELEMENTRAC CHS-r vine cu diverse soluții pentru o analiză fiabilă și precisă a carbonului, hidrogenului și sulfului.
Pentru o analiză fiabilă a carbonului și sulfului, este necesară eliminarea vaporilor de apă din gazele de ardere înainte de detecția IR. Pentru a preveni efectele de absorbție în volume mari de probă analizorul CHS-r este echipat cu două coloane de uscare umplute cu perclorat de magneziu. În cazul analizei TOC, poate fi utilizat și un dispozitiv de captare a halogenilor, pentru riziduuri acide și halogeni.
Seria de analizoare ELEMENTRAC CS-r și CHS-r asigură o analiză sigură și precisă chiar și în cazul probelor cu conținut redus de carbon. Datorită geometriei optimizat a dispozitivului de blocare a probei precum și purjării cu oxigen la introducerea probei, valoarea de CO2 din atmosfera cuptorului este redusă considerabil, fiind permisă astfel o analiză fiabilă a concentrațiilor reduse de carbon.
Analizorul CHS-r poate fi conectat în orice configurație la un cuptor suplimentar fară detector. Acest concept, preluat de la ELEMENTRAC CS-d, permite o analiză fracționată rapidă prin aplicarea unor temperaturi diferite și oferă siguranță pentru număr mare de probe.
În funcție de probă, carbonul poate fi prezent în două fracții diferite: TOC (Total Organic Carbon) sau TIC (Total Inorganic Carbon). Pentru determinarea TIC analizorul CHS-r poate fi combinat cu modulul TIC ELTRA. Această combinație permite o analiză TIC prin acidizare fiabilă și directă, din soluri, materiale de construcție și alte produse, în conformitate cu DIN EN 15936..
All ELTRA analyzers seamlessly integrate with the Verder Scientific IoT platform, providing enhanced functionality, seamless connectivity, and additional benefits:
Experience the power of the Verder Scientific IoT platform today and unlock the full potential of your ELTRA analyzers!
Software-ul complet ELEMENTS bazat pe Windows este o parte esențială a tuturor analizoarelor elementale ELEMENTRAC.
O fereastră centrală (analiză și rezultate) este pagina de pornire către toate funcționalitățile necesare în rutina zilnică de analiză. De aici este posibilă gruparea și exportarea rezultatelor probelor analizate, sau înregistrarea și analiza probelor noi. Utilizatorul poate apela la diverse funcționalități, cum ar fi diverse setări, calibrarea, diagnosticul sau statusul analizei.
biomasă, materiale de construcţii, coal/cărbune bituminos, fuels, ulei, minereuri, materiale de plantare, materiale plastice, cauciuc, sol, calamină, tutun, deşeuri, ...
coal
sol
plastic
Elemente măsurate | carbon, hidrogen, sulf |
Probe | organic |
Aliniere cuptor | horizontal (resistance furnace) |
Purtător de probă | vase ceramice |
Domeniul de aplicare | agricultură, biologie, chimie / mase plastice, cărbune / centrale electrice, materiale de construcţii, medicină / produse farmaceutice, mediu / reciclare |
Cuptor | cuptor de rezistență (tub ceramic), reglabil pana la 1550º C (trepte de 1º C) |
Metoda de detecție | absorbție în infraroșu |
Numărul de celule IR | 1 - 3 |
Material celula IR | Aur |
Durată tipică de analiză | 60 - 180 s |
Reactivi necesari | hidroxid de sodiu, perclorat de magneziu |
Gaze necesare | oxigen pur 99,5% (2-4 bar / 30-60 psi) |
Alimentare | 230 V, 50/60 Hz curent max. de încălzire 2000 W |
Dimensiuni (W x H x D) | 58 x 52 x 75 cm |
Greutate | ~ 77 kg |
Echipament necesar | PC, monitor, balanță (rezoluție 0,0001) |
Accesorii opționale | modul TIC |
În analizorul CHS-r proba este arsă în atmosferă de oxigen la temperaturi de până la 1,550 °C. Temperatura cuptorului poate fi reglată în trepte de 1 °C. Gazele de ardere (CO2, H2O, SO2) care ies din cuptor trec printr-un filtru de praf. După ce vaporii de apă sunt absorbiți, gazele uscate CO2 și SO2 sunt detectate în celulele IR. În funcție de configurație este posibilă combinarea a până la trei celule IR cu diferite sensibilități.
Supus modificărilor şi erorilor tehnice